CONTRACT
de comercializare a pachetelor de participare la tabera de ciclism montan organizate de S.C. The North Quest S.R.L.-D, prin care se determină condițiile de comercializare și participare la tabara de ciclism montan organizată în  Livigno, Italia în perioada 13.07-21.07.2019. 

Părțile contractante:

S.C. THE NORTH QUEST S.R.L.-D. cu adresa în Baia Mare, str. Țibleșului nr. 37, C.U.I. 35787373, reprezentată prin Dl. Robert Dobai, în calitate de administrator, denumită în continuare Furnizor.

și participantul/ reprezentantul participantului, cu datele de indentificare trecute în formularul de înscriere.

IOBIECTUL CONTRACTULUI

Obiectul contractului îl constituie vânzarea de către Furnizor a pachetului de participare la tabăra de ciclism montan The Front Line MTB Camp 2019, cu serviciile menționate expres în prezentul contract.

IIPREȚUL

PREȚUL PACHETULUI ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ

În funcție de momentul înscrierii pe site-ul www.thenorthquest.com, prețul este:

Între 25.04.2019 și 19.05.2019

Prețul pachetului standard: 579 euro/participant

Prețul pachetului premium: 799 euro/participant

Între 20.05.2019 și 04.07.2019

Prețul pachetului standard: 649 euro/participant

Prețul pachetului standard: 869 euro/participant

Avansul este de 150 euro /participant.

 2.1 Prețul contractului este specificat în contract, pe factură și pe oferta pachetului de pe site-ul Furnizorului. Prețul cuprinde costul serviciilor turistice efective, a ghidajului în ciclism montan, a prezentărilor tematice, a pachetului de înscriere specific, precum și cheltuielile necesare desfășurării evenimentului (deplasare la eveniment, promovare eveniment, asigurarea condițiilor minime de siguranță pentru desfășurarea evenimentului).

2.2 Avansul pentru rezervarea unui loc în tabără este de 150 euro și se achită la momentul înscrierii pe site prin intermediul platformei mobilepay furnizată de netopia sau în termen de 5 zile de la înscriere pe site, pe contul bancar al cărui titular este S.C. The North Quest S.R.L.-D,  BRD RO63BRDE250SV82529032500, urmând ca diferența să fie achitată fie integral cel târziu până la data de 04.07.2019, data fiind indicată expres și pe site-ul Furnizorului la evenimentul în cauză și în e-mailul transmis participantului. Participantul poate opta pentru plata costului pachetului minus avansul în două tranșe egale, prima până la data de 04.07.2019 și a doua la fața locului în ziua plecării, și anume 13.07.2019.

2.3. Pentru pachetele interne plata se face exclusiv în RON. Prețurile specificate în valută se vor calcula în RON la cursul BNR din ziua efectuarii plății sau la cursul de schimb valutar impus de unitatea de cazare.

2.4. Pentru pachetele externe plata se va efectua fie în EUR, fie în RON. În cazul în care plata se va efectua în RON se aplică taxa de risc valutar de maxim +2% față de cursul BNR din ziua efectuării plății.

2.5. În situația în care termenul de plată al avansului e depășit, se vor percepe penalități pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 0,5% din valoarea pachetului. Dacă plata avansului nu se efectuează în termen de 15 zile de la scadență, contractul se reziliază automat.

2.6. Plata integrală a pachetului de participare la tabără se efectuează până la data indicată în contract și pe site-ul furnizorului.  În situația în care termenul de plată a pachetului e depășit, se vor percepe penalități pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 0,5% din valoarea pachetului. Dacă plata nu se efectuează în termen de 2 zile de la scadență, contractul se reziliază automat.

III. DREPTURILE SI OBLIGATIILE FURNIZORULUI

3.1. În cazul în care Furnizorul este nevoit să modifice una dintre prevederile esențiale ale contractului, are obligația sa informeze participantul cu cel puțin 15 zile înainte de data începerii taberei, cu excepția cazurilor de suprarezervare (overbooking) care nu puteau fi prevăzute sau evitate.

3.2. OVERBOOKING (suprarezervarea). În situația de suprarezervare (overbooking) a unei unități de cazare, determinată de activitatea hotelierilor, înainte sau după începerea taberei, Furnizorul este obligat să anunțe participanții în cel mai scurt timp de apariția unei astfel de situații și să ofere o altă variantă de cazare în aceeași zonă sau într-o zona cât mai apropiată, la aceeași categorie sau de o categorie superioară fără să modifice prețul.

3.3. În cazul în care, după începerea taberei, o parte importantă din serviciile  prevăzute în contract nu sunt realizate sau Furnizorul constată că nu le va putea realiza, aceasta are obligația:

  1. a) Să ofere Participantului alternative corespunzătoare în vederea defășurării taberei fără majorarea prețului, respectiv serviciile oferite să fie de aceeași calitate și cantitate.
  2. b) Să restituie Participantului sumele ce reprezintă diferența dintre serviciile achitate și cele prestate efectiv în timpul călătoriei, exceptând turele ghidate care nu au putut fi realizate datorită condițiilor meteo nefavorabile, a oboselii Participantului, a accidentărilor suferite de Participant, a deteriorării bicicletei și/sau a echipamentului utilizat, precum și din cauze intervenite la concurența cărora NU a participat Furnizorul.
  3. c) În situația în care datorită factorilor care țin de dinamica desfășurării turei de ciclism, itinerarul stabilit inițial nu poate fi respectat, implicit sărindu-se peste servicii (prezentări tematice, spălare de biciclete), Furnizorul va stabili un nou itinerar care să includă serviciile respective în ziua următoare numai dacă restul serviciilor din itinerarul zilei următoare permit acest lucru.
  4. d) În cazul în care nu pot fi oferite Participantului alternative corespunzătoare sau acesta nu le acceptă din motive întemeiate, să asigure fară costuri suplimentare transportul retur al Participantului la locul de plecare în cazul în care acesta a beneficiat de transport, ori în alt loc agreat de acesta și după caz, despăgubirea pentru serviciile neprestate, exceptând cele care implică turele ghidate și prezentările tematice.

3.4. Există unele destinații care includ parcuri naționale, rezervații naturale, destinații de ecoturism și zone în care condițiile meteo sunt imprevizibile și se pot schimba într-un timp scurt (ex. zona montană), în care deși vor fi făcute toate eforturile pentru menținerea programului stabilit, acesta poate fi modificat chiar după stabilirea itinerarului final, datorită reglementărilor autorităților parcurilor naționale, apariției unor condiții meteo nefavorabile (accesul limitat sau deosebit de periculos pe anumite trasee datorată sezonului ploios, a rafalelor de vânt, a descărcărilor electrice, a inundatiilor, a alunecărilor de teren, etc.), blocării unor zone sau trasee stabilite inițial datorită defrișărilor, a modificării reliefului și a traseului (drum forestier, potecă, drum de TAF, etc) din diferite cauze care nu țin de voința Furnizorului sau care nu pot fi înlăturate de Furnizor. Noul itinerar va fi adus la cunoștința Participantului imediat ce apar schimbările necesare.

3.5. Furnizorul nu poate fi făcut răspunzător de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale ale Participantului, de deteriorarea sau distrugerea echipamentului utilizat (bicicletă, accesorii, ciclocomputer, cască, echipament, etc.).

3.6. De asemenea, în cazul anulării parțiale sau totale a serviciilor contractate inițial din vina Furnizorului, aceasta va propune alternative, urmând ca Participantul să decidă dacă agreeaza vreuna din alternativele propuse sau solicită restituirea sumei avansate.

Furnizorul este raspunzător pentru buna executare a obligațiilor asumate prin contract, cu excepția următoarelor cazuri:

  1. a) Când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate prin contract se datorează Participantului.
  2. b) În cazul în care autoritățile vamale refuză îmbarcarea Participantului sau nu îi acordă acestuia permisiunea de intrare sau de ieșire dintr-o țară și nu i se pot imputa Furnizorului costurile suplimentare generate de această situatie.
  3. c) Când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unor împrejurari sau circumstanțe anormale și imprevizibile, independente de voința Furnizorului sau a prestatorilor de servicii și ale căror consecințe nu au putut fi evitate în ciuda oricăror eforturi depuse, inclusiv a unor situații de forță majoră care intervin înainte sau după începerea călatoriei: modificari de orar sau de itinerar și întârzieri în traficul mijloacelor de transport, schimbări de aeroport sau de program, datorate mișcărilor politice, grevelor, calamităților naturale, etc. În aceste cazuri Furnizorul va depune toate eforturile pentru depășirea situațiilor ivite, dar nu poate fi făcut răspunzator pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente. Costurile suplimentare induse de aceste modificari, îi revin exclusiv Participantului.
  4. d) Datorită condițiilor meteo nefavorabile intervenite într-un interval scurt înaintea începerii taberei sau oricând ulterior începerii taberei, condiții extreme pentru perioada de desfășurare a taberei care fac imposibilă desfășurarea turelor ghidate în condiții de siguranță minimă pentru participanți și cei implicați.

3.7. În situația în care Furnizorul e nevoit să amâne tabăra pentru o altă dată anterior începerii acesteia, datorită unor situații extreme, independente de voința Furnizorului care fac imposibilă desfășurarea taberei în condiții de siguranță minimă sau care nu permit prestarea serviciilor de ghidaj cicloturistic (condiții meteo nefavorabile ,cod galben, furtuni, precipitații abundente, ninsori, descărcări electrice, etc.), Furnizorul va oferi Participantului posibilitatea să opteze între:

  1. Rambursarea sumei plătite de Participant minus avansul a cărui cuantum e fixat în acest contract.
  2. În caz de reprogramare a taberei la o dată ulterioară, să ofere posibilitatea Participantului de a opta pentru noua dată cu obligația Participantului de a replăti avansul a cărui cuantum e fixat în acest contract.

3.8. Furnizorul poate modifica după începutul taberei, programul, ordinea traseelor, poate opta pentru trasee alternative din motive obiective (vreme nefavorabilă, interval de timp insuficient, etc), fără a afecta structura generală a programului.

3.9. Furnizorul are obligația de a transmite Participantului cu minim 2 zile înainte de începerea taberei:

  1. a) Programul de desfășurare a taberei pe zile și ore.
  2. b) Adresa unității de cazare unde Participantul va fi cazat precum și adresa/adresele unității de cazare unde se vor presta diferite servicii din pachetul contractat (mesele, prezentările tematice, etc.), precum și numărul/numerele de telefon prin intermediul cărora Participantul va putea contacta Furnizorul.

3.10. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de către ministerele de resort ale țărilor respective și ca atare, respectă normativele locale. Furnizorul nu poate fi făcut responsabil de standardele acestor clasificări sau de atribuirea necorespunzatoare a numărului de stele.

3.11. Distribuirea camerelor și repartizarea în cameră se face de către Furnizor în funcție de disponibilitatea locurilor de cazare și orice problemă legată de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă la fața locului între Participant, Furnizor și personalul unității de cazare.

3.12. Orice specificații suplimentare privind repartizarea pe locurile disponibile la unitatea de cazare, preferințe speciale (cameră single, cameră cu balcon, cameră cu vedere la munte, etc.) se fac de către Participant anterior rezervării pachetului de participare la tabără, rezervare efectuată prin plata avansului indicat în contract. Aceste specificații suplimentare depind de disponibilitatea locurilor la unitatea de cazare și pot fi garantate doar în urma unei înțelegeri ferme între Participant și Furnizor și prin plata suplimentară pentru specificații respective din partea Participantului.

IV. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PARTICIPANTULUI

4.1. În cazul în care Participantul nu poate să participe la tabără, acesta poate să cesioneze contractul unei terțe persoane care îndeplinește toate condițiile aplicabile necesare participării la tabără (pregătire fizică, pregătire tehnică) având obligația de a anunța în scris Furnizorul cu cel puțin 5 zile înaintea datei de începere a taberei. În acest caz Furnizorul reziliază contractul cu Participantul care cesionează contractul și încheie un alt contract cu noul Participant. Participantul care cedează pachetul de servicii, precum și cesionarul sunt responsabili în mod solidar la plata prețului calătoriei și costurilor suplimentare apărute cu ocazia acestei cedări.

4.2. În cazul în care prețurile stabilite în contract sunt majorate cu peste 10%, Participantul poate rezilia contractul, având dreptul la rambursarea de catre Furnizor a sumelor plătite.

4.3. Participantul este obligat să comunice Furnizorului, în termen de 2 zile calendaristice de la primirea înștiințării prevăzute la punctul 3.1 hotărârea de a opta pentru:

  1. a) rezilierea contractului făra plata penalităților
  2. b) acceptarea noilor condiții contractuale

4.4. În cazul în care Furnizorul anulează, fără motiv întemeiat, tabăra înaintea datei începerii, Participantul are dreptul:

  1. a) Să accepte la același preț un alt pachet de participare la tabară sau serivicii specifice de cicloturism (ghidaj, pregătire specială, etc.), propuse de Furnizor.
  2. b) Să accepte un pachet de servicii de calitate inferioara, propus de Furnizor, cu rambursarea imediată a diferenței de pret.
  3. c) În cazul în care variantele a) sau b) nu sunt acceptabile, să i se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului.

4.5 . În situațiile în care Furnizorul anulează tabăra daotrită neîndeplinirii numărului minim de participanți necesari organizării taberei, condiție de care Participantul a fost înștiințat cu cel puțin 5 zile înainte de începerea taberei, Participantul are dreptul să i se ramburseze integral sumele achitate în virtuatea contractului sau să opteze pentru una dintre variantele prevăzute la punctele 4.4 a) și 4.4. b).

4.6. În situația în care Furnizorul anulează tabăra fără a o reprograma la o dată ulterioară, așa cum prevede punctul 3.7, pentru următoarele situații:

  1. a) forță majoră
  2. b) condiții meteo nefavorabile care nu permit realizarea în condiții de minimă siguranță pentru Participant a traseelor de ciclism propuse, atât a celor principale cât și a celor alternative

Participantul are dreptul la rambursarea prețului plătit pe pachetul de participare la tabără, cu reținerea din partea Furnizorului a avansului de rezervare plătit de Participant, avans al cărui cuantum e menționat în acest contract.

4.7. În situația în care ulterior achitării integrale a pachetului de participare la tabără, Participantul nu mai dorește să participe la tabăra care face obiectul acestui contract, e obligat să îi înștiințeze Furnizorului ÎN SCRIS că nu poate/dorește să participe la tabără. În acest caz, Furnizorul va rambursa Participantului:

  1. a) Înștiințare intervenită până în 60 de zile înainte de începerea evenimentului - rambursarea prețului pachetului minus avansul indicat în acest contract
  2. b) Înștiințare intervenită între 59 de zile și 30 de zile înainte de începerea evenimentului - rambursare a 30% din prețul integral al pachetului, atât timp cât această sumă nu presupune restituirea unui procent din avansului achitat
  3. c) Înștiințare intervenită între 29 și 11 zile înainte de începerea evenimentului - rambursare a 10% din prețul integral al pachetului
  4. d) Înștiințare intervenită cu 10 zile sau mai puțin înainte de începerea evenimentului - Furnizorul nu va restitui sumele achitate în virtutea acestui contract indiferent de motivele invocate de Participant sau terți.

4.8. Dacă în timpul taberei, Participantul nu mai dorește sau nu mai poate să beneficieze de serviciile incluse în pachetul de participare la tabără din motive subiective (accidentare, oboseală, indispoziție, etc.) sau obiective (defecțiuni materiale, pierderea echipamentului, etc.) nu mai are dreptul la rambursarea serviciilor achitate de care nu a beneficiat.

4.9. Participantul este obligat să respecte locul, data și ora sosirii la tabără, orele de întalnire cu ghizii, pe tot parcursul desfășurării taberei. În caz contrar, toate cheltuielile care decurg din nerespectarea celor de mai sus vor fi suportate exclusiv de catre Participant.

4.10. Participantul care a sosit la unitatea de cazare care face obiectul pachetului achiziționat e obligat să sesizeze toate greșelile și neconcordanțele față de serviciile incluse în pachet , pe loc, în scris Furnizorului, fiindu-i confirmate în scris preluarea reclamațiilor. Reclamațiile ulterioare nu vor fi luate în considerare.

4.11. Acolo unde e cazul, Participantul va plăti la fața locului taxele turistice, taxele de stațiuni precum și taxele de salubrizare fără a pretinde despăgubiri sau returnarea sumelor de către Furnizor. Aceste taxe se achită de către Participant doar dacă ele nu au fost trecute în pachetul de participare la tabără.

4.12. Participantul va achita pe loc în momentul desfășurării taberei orice servicii suplimentare solicitate care nu fac parte din pachetul achiziționat.

4.13. Participantul poate denunța unilateral contractul în orice moment, fără a avea dreptul la despăgubiri și cu pierderea avansului plătit pentru participarea la tabără. Dacă denunțarea unilaterală intervine ulterior plății integrale a pachetului se aplică prevederile punctului 4.7 zile.

4.14. Traseele înregistrate cu gps pe durata campului nu vor fi făcute publice pe internet pe niciunul dintre site-urile de profil sau de social media, atât în timpul taberei, cât și ulterior acesteia. Nerespectarea acestei condiții poate atrage excluderea participantului de la eveniment și/sau interzicerea participării la alte evenimente organizate de FURNIZOR. În caz de excludere sumele achitate în contul taberei nu se vor returna.

4.15. Participantul este direct răspunzător de orice prejudiciu adus unității de cazare prin deteriorarea de orice fel a mobilierului, a electrocasnicelor, a echipamentelor tehnice, a pereților, geamurilor, acoperișului, terasei, podelei ș.a. În cazul imposibilității determinării Participantului care a cauzat prejudiciile menționate, va fi direct răspunzător Participantul/ții cazați în camera sau în aripa/casa/etajul în care au apărut prejudiciile respective, în solidar.

4.16. Participantul este direct răspunzători pentru prejudiciile aduse echipamentelor tehnice ale Furnizorului (boxe, proiector, panou proiecție, calculator, mixer, scule, standuri, etc), a mașinilor utilizate de Furnizor pe durata evenimentului sau prin intermediul cărora Furnizorul transportă Participantul la sau/și de la eveniment, a bicicletelor de test sau a celor împrumutate de la Furnizor.

4.17 Neplata avansului a cărui cuantum e fixat în prezentul contract în termen de 5 zile de la momentul înscrierii pe site dă dreptul Furnizorului de a anula înscrierea și de a exclude participantul din lista celor înscriși, participantul fiind nevoit să se reînscrie pe site-ul Furnizorului.

V. CONDIȚII DE PARTICIPARE

5.1 Participantul trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani la data începerii taberei care face obiectul prezentului contract.

5.2 Participantul e obligat să citească toate prevederile privind nivelul de pregătire fizică și tehnică necesar participării la tabără și să declare pe propria răspundere că întrunește cerințele necesare.

5.3 Participantul e obligat să asculte de îndrumarea și de indicațiile ghidului din momentul plecării și până la momentul sosirii din traseu. Îi este înterzisă depășirea ghidului pe urcare sau pe coborâre.

5.4 Participantul poate depăși ghidul pe urcare sau pe coborâre numai în urma unei solicitări exprese din partea Participantului și prin acceptarea de către ghid a solicitării respective. Solicitarea se face expres pentru fiecare situație în parte.

5.5. În situațiile de la punctual 5.4., Participantul își asumă riscul de a se abate de la traseu fără a i se putea imputa orice formă de răspundere ghidului sau Furnizorului pentru astfel de situații.

5.6. Conduita Participantului trebuie să fie una preventivă, Participantul fiind obligat să:

  1. a) păstreze o distanță adecvată față de ghid sau de persoana din fața sa pentru a putea frâna și pentru a opri în condiții de siguranță.
  2. b) nu treacă la un comportament agresiv față de restul participanților sau față de ghid, să nu se ia la întrecere cu motocicliști sau alte vehicule/autovehicule și să nu pericliteze integritatea fizică/psihică a celorlalți participanți.

5.7. Turele ghidate și competițiile cu caracter sportiv care pot face parte din programul unei tabere se desfășoară pe răspunderea proprie a Participantului și exclusiv cu respectarea indicațiilor date de ghizi/persoanele implicate în organizare.

5.8. În situația pierderii vizuale față de grup, Participantul e obligat să aștepte ghidul din urmă sau revenirea ghidului aflat în față, la orice intersecție de pe traseu. Neîndeplinirea acestei obligații exonerează ghidul și Furnizorul de orice răspundere privind consecințele abaterii de la traseul propus.

5.9. În situația pierderii față de grup și a neîntâlnirii ghidului pentru o durată care depășește 60 de minute, Participantul trebuie să se întoarcă pe același traseu până la punctul de plecare în tură, urmând să anunțe imediat Furnizorul sau ghizii cu privire la localizarea sa.

5.10. În situația în care Participantul, singur sau împreună cu alți participanți, pleacă înaintea ghidului la unitatea de cazare, aceștia trebuie să anunțe ghidul înainte de plecare. Orice omisiune în acest sens poate să conducă la excluderea Participantului din tabără și la pierderea sumelor achitate pentru serviciile nerealizate care fac obiectul pachetului de participare la tabără.

5.11. În momentul sosirii la unitatea de cazare, Participantul e obligat să semneze în dreptul numelui său în lista de sosire pusă la dispoziție de Furnizor sau să înștiințeze în mod direct Furnizorul prin orice mijloc cu privire la sosirea din traseu.

5.12. Orice formă de acțiune de salvare efectuate de Furnizor sau terți ca urmare a nesupunerii Participantului la prevederile contractuale de la punctul V, vor fi suportate integral de Participant.

5.13. Furnizorul nu-și asumă răspundere pentru accidentările, pentru defecțiunile materiale, pentru pierderea echipamentului, pentru deteriorarea oricăror accesorii în timpul sau ca urmare a turelor de ciclism din sau dinafara structurii programului taberei.

5.14. Ghidul e obligat să mențină un ritm adecvat, mediu, pentru toți participanții din grup fiind obligat să aștepte ultimul Participant din grupul care îi este alocat la începutul turei.

5.15. Trecerea unui Participant dintr-un grup în celălalt se face cu înștiințarea și acordul ghidului grupului din care face parte Participantul precum și a ghidului grupului în care Participantul întenționează să treacă.

5.16. Participantul trebuie să se asigure anterior participării la tabără că bicicleta și echipamentul utilizate se află în stare bună de funcționare, nu necesită reparații la fața locului și permite parcurgerea traseelor și participarea la programele stabilite de FURNIZOR.

5.17. Participarea la eveniment presupune parcurgerea unor drumuri publice pe care Participantul e obligat să respecte toate legile care reglementează circulația pe drumuri publice. Furnizorul nu e responsabil pentru nicio accidentare, deces, daună materială survenită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație pe drumuri publice. Furnizorul nu e responsabil pentru nicio accidentare, deces, dauna materială survenite ca urmare a neatenției Participantului, atât în persoana Participantului cât și a unui terț, a încălcării regulilor de circulație, a neatenției, imprudenței oricărui terț prin care acesta a pricinuit o pagubă sau/și a adus o atingere a integrității fizice a Participantului. Frunizorul nu e responsabil pentru accidentările, daunele materiale, decesul Participantului dacă acesta survine ca urmare a parcurgerii unor drumuri cu carosabil degradat, trafic intens, a unei revolte, agresiuni din partea unor terți sau din partea altui Participant.

VI. ASIGURAREA

6.1 Participantul e obligat la încheierea unei asigurări facultative pentru perioada de desfășurare a taberei, perioadă menționată expres pe site-ul Furnizorului. Contractele de asigurare, indiferent de formă, se încheie exclusive între Paticipant și Asigurator.

VII. DISPOZIȚII FINALE

7.1 Contractul intră în vigoare la data acceptării termenilor și condițiilor de participare și trimiterea înscrierii pe site-ul www.thenorthquest.com, fiind valabil până la terminarea perioadei de desfășurare a taberei.

FURNIZOR

S.C. The North Quest S.R.L.-D.

ADMINISTRATOR

Robert Dobai

 

Partener logistic