Motivația noastră de a căuta cele mai bune locuri de dat cu bicicleta izvorăște cu siguranță din senzațiile unice pe care le trăim în spatele ghidonului, din cele pe care le percepem după ce am încheiat cu succes un traseu epic și lăsăm experiența să se așeze la un pahar de vin. O astfel de regiune care și-a făcut loc relativ recent pe calendarul TNQ este Toscana – un rai al pasionaților de mountain biking avizi de experiența culturală și culinară a locurilor vizitate.
La mijlocul lunii septembrie ne-am deplasat în inima Toscanei, la 10 km de coasta Mării Tireniene, un loc care pentru un necunoscător ar părea că nu are mai nimic de oferit unui pasionat de ciclism montan, însă doar ar părea așa la o privire superficială. După ce deschizi puțin ochii afli că în Punta Ala (Toscana) a avut loc una dintre primele etape de Enduro World Series – competiție deja consacrată, în care cei mai bun sportivi din disciplina Downhill se duelează cu specialiștii probei de Enduro. Dacă aprofundezi și mai tare, vei vedea că cei de la Trail Brothers (the orginal ones) în frunte cu Mario Schurter și a lui echipă numesc locul “acasă”, iar sportivi de top precum Nino sau Kate se distrează pe potecile toscane ori de câte ori au ocazia. Pe lângă ei mai sunt și alți pionieri ai sportului pe două roți prezenți în Toscana, însă exemplele sunt suficient de multe pentru a arunca un ochi (sau două) asupra regiunii.
Trails of Joy 2021. Pentru ca o regiune să fie pretabilă unui camp TNQ, nu e suficient să ai câteva poteci și o cazare aruncate aleatoriu în peisaj. Fiecare loc pe care-l vizităm spune o poveste și are pe lângă potențialul ciclistic și o încărcătură istorică și culturală bogată. Toscana nu face excepție de la asta, așa că timp de 6 zile am dus jucăriile preferate pe un teren cu totul nou pentru camperii noștri.
Fiecare zi la Trails of Joy e al dracului de asemănătoare cu cealaltă, dar numai din punctele cele mai importante de vedere. Astfel zilnic, poteci muncite și întreținute, însă cu un aspect rustic și nu unul specific de bike park, te așteaptă să le explorezi din vârf până la capăt și să le savurezi pe cât te lasă tehnica de bine.
În primele 2 zile din Trails of Joy am condus riderii pe potecile mai tehnice din zona cazării, o adevărată incursiune brutală în plăcerile regiunii. Pentru câțiva din riderii noștri, prima coborâre pe o potecă amenajată a fost și primul moment de “Oh shit, asta înseamnă de fapt mtb-ul aici?”
Pe Carbonai (potecă albastră) nu e bine să te lași dus de val deoarce flow-ul seducător de la început va fi întrerupt subit de pietre și gropi, care mai de care – un loc în care cursa de 100/120 mm te pune serios pe gânduri cu privire la alegerea trasei ideale. Dar ca orice început, și acesta are farmecul de a te introduce rapid în meniul următoarelor zile: trail riding la superlativ.
Dacă potecile din regiunea Punta Ala te scutură și te obligă să rămâi concentrat, sosirea la plaja sălbatică e cu siguranță un reper plăcut și important pentru orice biker care ajunge în regiune. Toscana abundă de poteci, însă nu toate sunt marcate și întreținute, iar mai important: nu toate se leagă ușor într-un traseu care să aibă sens și să ofere senzația căutată. Spre norocul riderilor noștri care-și pun de multe ori toată încrederea în alegerile noastre, n-am dezamăgit niciodată (pe cuvânt), iar ingredientele din primele zile au fost pe măsura așteptărilor.
Și pentru că tot veni vorba de ingrediente, am încercat să oferim o incursiune culinară în plăcerile zonei, astfel încât cinele le-am savurat la diferite restaurante din regiune – chiar dacă vinul a fost bun din prima clipă și probabil majoritatea riderilor s-ar fi intors la oricare din localurile vizitate. Bine, majoritatea fără Paul, camper de bază neimpresionat de vietățile acvatice din farfurie, care ar fi preferat cu siguranță să mânânce pizza și lasagna seară de seară pe marginea piscinei de la cazare 🙂 (la anul va fi mai bine, Paul R.).
Revenind la potecile noastre, ziua 3, 4 și 5 am petrecut-o pe trailurile de casă ale Trail Brothers. Pentru cine se întreabă ce mai e și cu Trail Brothers, cel mai bine se folosește puțin de google și caută un Canyon sau un El Nino ca să înteleagă mai bine.
Pe dealurile domole din zona M. Marittima căldura și seceta este la ea acasă. N-ai zice niciodată că pădurile ascund adevărate comori ciclistice, străbătute zilnic de sute de mountain bikeri. Personal, traseul meu preferat a fost cel din ziua a 3-a, acolo unde dincolo de cele 6-7 trail-uri pe care le-am parcurs și de “Covid-ul glicemic” al lui Otniel, am avut senzația că traseul a oferit ceva pentru absolut toate dorințele. De la poteci tehnice la altele cu mult flow, de la câmpii deschise și urcări abrupte și tehnice la zone de viteză pietruite.
Că tot veni vorba de glicemie. În ziua 3 ne-am oprit la un moment dat la o pauza de…Cola, devenită deja regulă în campurile TNQ din 2021 – importată și introdusă cu succes direct de la Bistrița. Căutând un loc de Cola într-o zi lungă și călduroasă, am găsit în spatele unui drum asfaltat, un local promițător. Umbră, mese și scaune puse direct într-un râu și o domnișoară dornică să ne servească cu…Cola sau Fanta.
3 sticle și niște prăjitură mai târziu (că deh, nu toți suntem raceri) ne facem cu greu curaj să atacăm ultima treime din traseu. Soarele dogoritor și poteca care devenea din ce în ce mai abruptă accentua moleșeala. În față încercam să mă concentrez, însă aveam senzația de letargie și lentoare, o senzație pe care o cunoșteam dar care nu avea logică, având în vedere tonele de zahăr consumate cu 30 de minute mai devreme. Pe măsură ce înaintam în potecă, pietrele deveneau tot mai ciudate iar la o privire peste umăr tot grupul era relaxat în spatele meu exceptând prietenii de la masă, ucenicul și Otniel. Sincer, îmi era tot mai rău. Înaintam cu greu și simțeam că urmează să-mi “cadă pianul”. Nici mai mult, nici mai puțin de trei geluri mai târziu trag din neatenție spre stânga crezând că începem coborârea căutată (nici gând). Cum am oprit, îl aud pe ucenic; “Aveți ceva de mâncare?”, mă uit un metru mai încolo și-l văd pe Otniel sprijint de ghidon, ușor alb de parcă l-a spălat la mașină cineva. Mă gândeam în sinea mea, ce dracu o fi având și ăștia.
Vine coborârea, supraviețuim și urcării intitulate sugestiv “sex uphill” și cu moralul la loc ne îndreptăm spre final. Pe ultima urcare deschid subiectul glicemiei cu Stefan, care de altfel e și medic specialist și îmi confirmă ipoteza. Băusem o cantitate însemnată de zahăr în repaus și lungind pauza insulina deja secretată își făcea treaba, fără să știe că noi aveam de gând să mai pedalăm 2 ore. Așa că la primul efort susținut glicemia “atacată” din două părți a luat-o la vale. Partea comică urmează. Povestind la bere de pățania nostră vine Otniel, al treilea membru de la masă și instigatorul pauzelor de Cola și ne întreabă daca nu ne-a fost rău pe urcarea de după pauză. Râdem ca proștii și îi confirmăm, moment în care se relaxează brusc și zice ceva de genul: “Deja mă gândeam că chiar există Covid”. Îi confirmăm că e real, dar că nu asta ne-a afectat și ne continuăm berea cu sufletul împăcat.
În ultima zi aveam pregătit un traseu foarte lung tot în regiunea în care eram cazați, însă știam că nivelul personal de oboseală și obligațiile suplimentare derivate din organizare se vor bate cap în cap cu planul inițial. Oarecum toată lumea se resimțea după primele 5 zile de dat și perspectiva degustării de vin reușite era mai tentantă decât nevoia de a face 2500 m diferență de nivel. Per total, Trails of Joy a fost o experiență reușită și la fel ca orice camp TNQ, unică – mai ales pentru noi în calitate de organizatori și sperăm că și pentru riderii noștri.
Toscana este în esență o regiune unică din prea multe puncte de vedere. Dacă cei mai obisnuiți cu modernul și cu zonele turistice clasice de top din Europa o vor considera degradată și atipică, pentru alții Toscana oferă exact acel mix între vechi și nou, între cultură și tradiție, între surprinzător și relaxant, un mix menit să o facă autentică și incitantă din orice punct de vedere care chiar contează. De aceea noi ne întoarcem între 24 septembrie și 1 octombrie 2022 în Toscana pentru a doua ediție a Trails of Joy – care promitem că va fi mai completă și mai epică decât prima!
